Întâlnirea de miercuri dintre premierul elen Alexis Tsipras, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande este incertă, în condiţiile în care propunerile de reformă avansate de Grecia pentru deblocarea finanţării ţării sunt sub aşteptările creditelor.
Cei trei lideri ar fi urmat să se întâlnească pe marginea summitului liderilor europeni cu şefii de state şi de guverne din ţările Americii Latine, de la Bruxelles, pentru a încheia un acord politic în baza propunerilor tehnice făcute de Grecia, potrivit unor surse europene citate de Reuters.
O sursă franceză a declarat însă că miercuri nu este programată o întâlnire între liderii Greciei, Germaniei şi Franţei.
Grecia a anunţat miercuri că creditorii internaţionali nu au dat un răspuns oficial la ultima propunere a Guvernului elen, în pofida comentariilor negative private făcute de oficiali ai UE.
Guvernul Greciei a trimis creditorilor noi propuneri pentru încheierea unui acord care să deblocheze finanţarea ţării, dar acestea se referă, pe parcursul a numai trei pagini, doar la ţintele fiscale, au declarat marţi doi oficiali internaţionali apropiaţi discuţiilor.
Autorităţile elene au trimis creditorilor şi o notă separată, tot de trei pagini, care se referă la acoperirea necesarului de finanţare, Guvernul solicitând să folosească fonduri din Mecanismul European de Stabilitate pentru răscumpărarea de la Banca Centrală Europeană (BCE) a unor obligaţiuni în valoare de circa 6,7 miliarde de euro, care ajung la scadenţă în iulie şi august.
Acordul ar salva ţara de incapacitate de plată, prin deblocarea restului de 7,2 miliarde de euro pe care Grecia mai are să le primească din programul de 240 de miliarde de euro care se încheie la sfârşitul acestei luni.
Întâlnirea este pusă sub semnul întrebării întrucât propunerile prezentate de Grecia Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene (BCE) şi FMI sunt considerate insuficiente.
„Germania şi Franţa nu văd rostul unei întâlniri”, a spus una dintre surse.
Propunerile trimise de autorităţile elene creditorilor, privind ţintele fiscale, nu precizează cum vor fi îndeplinite. Ţintele privind excedentul bugetului primar sunt uşor sub cele solicitate de creditori, potrivit oficialilor europeni.
Creditorii resping şi documentul referitor la restructurarea datoriei publice, ca fiind irelevant, pentru că sustenabilitatea datoriei poarte fi discutată doar după implementarea reformelor promise în schimbul ajutorului deja primit.
În condiţiile în care discuţiile dintre oficialii eleni şi reprezentanţii creditorilor pot continua şi miercuri, creditorii spun că este imposibil ca restul de fonduri la care Grecia mai are dreptul în cadrul programului actual să fie furnizate fără o prelungire oficială a acestuia dincolo de termenul limită de 30 iunie.
La sfârşitul lunii iunie Grecia trebuie să plătească FMI datorii scadente în valoare de 1,6 miliarde de euro.
Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituţiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.
sursa: mediafax
Discuții despre această postare