Premierul Victor Ponta a anunţat că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu justiţia, dar că va contesta ordonanţa procurorului şi îşi va pleda nevinovăţia, apreciind şi că procurorii au reacţionat la evenimente politice, în principal la votul din Senat dat în cazul Şova.
Premierul Victor Ponta a anunţat că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu justiţia, dar că va contesta ordonanţa procurorului şi îşi va pleda nevinovăţia, apreciind şi că procurorii au reacţionat la evenimente politice, în principal la votul din Senat dat în cazul Şova.
„Demisia ar fi, pentru mine şi pentru familia mea, cel mai simplu lucru, dar nu vreau să-i spun copilului meu de 12 ani că voi ajunge în închisoare pentru că am condus un guvern şi pentru că am alte opinii”, a comentat premierul.
„Nu mă consider o victimă. Mariana Rarinca e o victimă. Sunt un om politic, sunt un luptător şi cred că am datoria ca să lupt pentru ceea ce cred că e drept şi corect. Am dreptul constituţional de a gândi şi de a spune că evenimentele de vineri, acuzarea pentru presupusele fapte din 2007 – 2008 pentru care s-a deschis un dosar în 2012 are legătură directă cu evenimentele care s-au întâmplat recent. Justiţia nu înseamnă să reacţionezi la evenimentele politice, să elimini unul dintre liderii politici, ci să stabileşti adevărul şi, dacă e cazul, să tragi la răspundere pe cineva. (…) Am convingerea că ordonanţa adoptată intempestiv joi are legatură cu cazul Rarinca şi mai ales cu votul de marţi din Senat, unde s-a respins arestarea preventivă a lui Dan Şova”, a arătat Ponta.
Şeful Guvernului a spus că este „acuzat pentru anumite fapte comise în urmă cu şapte opt ani când nu aveam nicio poziţie de conducere, iar PSD era în opoziţie”. „Acuzaţia a venit în 2009 de la Macovei, am fost cercetat de ANAF, de ANI şi de Parchet. Au arătat că acuzaţiile lui Macovei sunt neîntemeiate”, a precizat el, adăugând că nu a fost niciodată asociat în cabinetul lui Dan Şova.
„Cred că România are nevoie de mecanisme democratice, de Parlament, Guvern, aleşi locali, altfel avem o dictatură. Vreau să precizez că am avut o discuţie civilizată cu domnul Iohannis. Îi înţeleg poziţia, dar l-am informat despre ce sistem am moştenit de la Băsescu şi despre ce vreau să fac pentru ca acest sistem să nu mai comită abuzuri şi să nu mai dea rateuri. Respect toate opiniile politice legate de ce ar trebui să fac. Să nu fim ipocriţi. Iohannis a fost trimis în judecată în timp ce candida la preşedinţie”, a adăugat premierul.
sursa: gandul
Discuții despre această postare