Grecia are responsabiliatea de a-şi plăti obligaţiile, însă are nevoie de un acord cu creditorii cât mai rapid posibil, pentru că este în criză de lichidităţi, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Gabriel Sakellaridis.
„În măsura în care vom fi capabili să plătim, ne vom achita toate obligaţiile financiare. Este responsabilitatea Guvernului să fie în măsură să plătească toate aceste obligaţii”, a spus Gabriel Sakellaridis, întrebat fiind dacă Grecia va putea să achite o datorie de 300 milioane de euro către FMI care ajunge la scadenţă în data de 5 iunie.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Executivului grec a dezminţit speculaţiile referitoare la introducerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, în ideea de a pune capăt retragerilor de depozite bancare, chiar dacă a recunoscut că problemele cu lichidităţile creează probleme pentru economia greacă. De asemenea, Sakellaridis a repetat că obiectivului Guvernului grec este să ajungă la un acord cu creditorii ‘la finele lunii mai sau începutul lunii iunie’ care să permită vărsarea totală sau a unei părţi din fondurile de 7,2 miliarde de euro rămase în cadrul planului de asistenţă internaţională.
Declaraţiile lui Gabriel Sakellaridis au venit la o zi după ce ministrul de Interne, Nikos Voutsis, a declarat că Grecia nu are bani cu care să-şi achite obligaţiile faţă de FMI în luna iunie.
După ce a fost nevoită să recurgă la un fond de urgenţă pentru a putea plăti o tranşă de 750 de milioane de euro către FMI la începutul lunii mai, Grecia trebuie să ramburseze Fondului luna viitoare 1,574 miliarde de euro, prima tranşă fiind de 300 de milioane de euro în data de 5 iunie.
Guvernul condus de premierul Alexis Tsipras şi-a exprimat speranţa că va ajunge la un acord cu creditorii în următoarele zile, în timp ce reprezentanţii Uniunii Europene şi FMI sunt mai pesimişti şi spun că discuţiile avansează prea lent. AGERPRES
Discuții despre această postare