Unul dintre cele mai populare jocuri din istorie, cu 175 de milioane de copiii vandute pentru intreaga serie, Call of Duty este unul dintre jocurile mentionate de Universitatea din Montreal intr-un nou raport publicat. Acestia spun ca milioane de adolescenti pot fi intr-un pericol mai mare de a avea Alzheimer sau alte boli mentale pe parcursul vietii din cauza unor jocuri precum Call of Duty sau Assassin’s Creed, scriu cei de la Telegraph.
Cercetatorii spun ca orele de gaming duc la folosirea unei zone cheie din creier numita caudate nucleu, ceea ce duce la pierderea de materie cenusie din hippocampus. Alte studii au aratat ca reducerea acestui volum din hippocampus, cel care controleaza memoria, invatarea si emotiile, este asociata cu boli neurologice si psihologice, inclusiv dementa sau depresie.
Studiul, publicat in Proceedings of the Royal Society B, a fost alcatuit dupa testarea a 26 de gameri si 33 de persoane care nu se joaca, acestia purtand o casca ce le-a inregistrat activitatea neuronala si miscarile ochilor in timp ce erau intr-un labirint virtual alcatuit din munti si copaci de unde trebuiau sa recupereze obiecte. S-a descoperit ca este de 2 ori mai probabil (80.76%) ca jucatorii obisnuiti cu gamingul sa se foloseasca de caudate nucleus decat non-gamerii (42.42%).
Caudate Nucleu este sistemul de recompensa al creierului, fiind legat in trecut de adictiile la droguri sau alcool.
„De mai bine de un deceniu, cercetarile au aratat ca persoanele obisnuite cu jocurile de actiune au abilitati de atentie vizuala mai eficiente. Studiul nostru confirma acest lucru. Insa am descoperit ca jucatorii folosesc strategii de navigare ce depinde de caudate nucleus la un nivel mult mai mare decat non-gamerii. Cercetarile trecute au aratat ca persoanele care se bazeaza pe caudate nucleus au mai putina materie cenusie si activitate functionala a creierului in hippocampus. Asta inseamna ca persoanele care joaca multe jocuri de actiune ar putea avea o integritate a hippocampusului redusa, ceea ce este asociat cu un risc mai mare de boli neurologice precum Alzheimer” spune Dr Gregory West de la Universitatea din Montreal.
Discuții despre această postare