Atât România, cât și Bulgaria, au, prin sistemul bancar, legături puternice cu grecia, dar ceea ce face Bulgaria mai vulnerabilă la criza grecească sunt relațiile comerciale mai puternice și recenta criză a sectorului bancar care ar putea conduce la o acutizare a problemelor, în eventualitatea acutizării crizei. Scriu analiltii ING Bank România într-un raport.
De asemenea, în cazul Bulgariei, o influență negativă o vor avea, la nivelul veniturilor din turism, criza din Rusia și cea din Ucraina.
Mai mult, spre deosebire de România, instabilitatea politică din Bulgaria a limitat puterea Guvernului de a stârpi corupția, care rămâne o mare problemă în țara vecină.
Băncile cu capital grecesc reprezintă în prezent 18% din sistemul bancar bulgar, în scădere față de nivelul de 33%, dinaintea crizei, iar problemele recente cu care s-au confruntat a treia și a patra bancă din punct de vedere al mărimii de pe piața bulgară ridică piedici serioase în calea reluării creditării.
În România, capitalul grecesc controlează 13% din active, iar patru bănci grecești cu prezență locală dețin 1,2 miliarde de euro din datoria suverană a României, potrivit testelor de stres efectuate de EBA în 2014, ceea ce reprezintă 3,4% din total.
În eventualitatea unei ieșiri din zona euro a Greiciei, creditată de ING cu o probabilitate de 25%, legăturile sistemului bancar cu Grecia ar putea conduce la probleme pe termen scurt pe piața bondurilor.
ING întrevede o probabilitate de 65% a unei soluții după negocierile grecești, iar în acest scenariu s-ar putea ajunge la o criză a sectorului bancar, în condițiile în care o mare parte din creditele oferite de băncile grecești sunt bonduri guvernamentale.
Cu toate acestea, ne așteptăm ca BNR să creeze în această situație în mod preventiv o bancă punte, în condițiile în care o parte din finanțările de care dispun băncile locale provin din Atena. Imapctul acestei crize asupra deficitului bugetar local ar fi de circa 2% din PIB, iar România ar putea avea un profil negativ în ochii investitorilor, pe termen scurt estimează analiștii ING.
sursa: evz.ro
Discuții despre această postare