Președintele francez Emmanuel Macron i-a spus omologului său rus, Vladimir Putin, că face o mare greșeală în Ucraina.
Potrivit unui asociat al liderului francez, Emanuel Macron pare să creadă că „va veni cel mai rău” în Ucraina, întrucât Vladimir Putin intenționează să ocupe întreaga țară.
„Evaluarea președintelui este că ceea ce este mai rău urmează să vină, având în vedere ceea ce a spus președintele Putin. Nu exista nimic în ceea ce ne-a spus președintele Putin care să ne poată liniști. „A dat dovadă de o mare hotărâre de a continua operațiunea”, a declarat consilierul principal al președintelui francez reporterilor, vorbind sub condiția anonimatului.
El a adăugat că în timpul conversației telefonice de 90 de minute, Putin și-a exprimat dorința de a „prelua controlul asupra întregii Ucraine. Acesta va derula până la final operațiunea de denazificare a Ucrainei”.
”Te minți singur. Va costa scump țara ta, țara ta va ajunge izolată, slăbită și sub sancțiuni pentru o perioadă foarte lungă de timp”, i-a mai transmis Macron.
Putin a spus că orice încercare a Kievului de a întârzia negocierile ar avea ca rezultat suplimentarea cerințelor de pe lista Moscovei pentru asigurarea procesului de pace.
Discuții despre această postare