Premierul grec, Alexis Tsipras, a afirmat în cursul nopții de luni spre marți că este de părere că un acord cu creditorii Atenei va fi găsit „cel mai târziu” la începutul lunii mai, potrivit AFP.
Anunţul lui Alexis Tsipras este surprinzător, în contextul în care miniştrii de Finanţe europeni reuniţi la Riga zilele trecute s-au plâns de ritmul extrem de lent în care au evoluat negocierile cu cabinetul grec.
„Obiectivul nostru (…) este de a ajunge la un prim acord în această săptămână, dacă este posibil, ori săptămâna viitoare cel mai târziu”, a declarat Alexis Tsipras într-un interviu acordat postului grec de televiziune Star TV.
„Consider că suntem aproape de acesta”, a adăugat premierul grec, citat de Agerpres.
În timp ce conturile se golesc în Grecia, negocierile în vederea plății ultimei tranșe de 7,2 miliarde de euro din împrumutul acordat de UE se prelungesc la infinit.
Luni, Atena a anunțat remanierea echipei sale de experți în vederea unei comunicări mai eficiente cu Bruxellesul. Și, potrivit unor informații apărute în presă, țara se îndreaptă spre un compromis cu creditorii săi.
Alexis Tsipras a afirmat la Star TV că guvernul elen este pregătit să ia în considerare un anumit număr de privatizări.
El a precizat că executivul caută să se înscrie în acorduri de parteneriat, în special pentru administrarea portului Pireu. Beijingul și-a manifestat iritarea în urma punerii în cauză a privatizării acestei infrastructuri de către guvernul stângii radicale.
„Vor fi concesiile noastre în cazul unui acord”, a ținut să sublinieze prim-ministrul Greciei.
El a avertizat că, dacă finanțatorii vor împinge guvernul spre un acord în contradicție cu promisiunile sale electorale, chestiunea va fi tranșată prin referendum.
„Dacă mă voi găsi în fața unui acord dincolo de limitele mandatului meu, nu voi avea altă opțiune, iar poporul va decide”, a mai afirmat Alexis Tsipras, arătându-se „convins că, totuși, nu se va ajunge la asta”.
sursa: realitatea.net
Discuții despre această postare