Numărul de cazuri noi de COVID 19 depistate în Grecia a crescut abrupt în ultimele zile, iar țara în care își fac vacanța anual sute de mii de români este la un pas de scenariul roșu. Spania, Cipru sau Malta, alte destinații destul de comune pentru români, sunt deja în cel mai periculos scenariu. Iată ce se va întâmpla cu românii care sunt deja în vacanță în Grecia și ce trebuie să știe neapărat cei care urmează să plece către această destinație.
Grecia, principala destinație de vară pentru turiștii români, este la un pas de scenariul roșu din cauza exploziei cazurilor noi de COVID 19. Numărul celor nou infectați a ajuns să sară de 2.300 pe zi, evoluție care, foarte probabil, va duce Grecia în rândul altor destinații preferate de români (Spania, Malta sau Cipru), în scenariul roșu.
De altfel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență(CNSU) a actualizat joi lista cu încadrarea țărilor în funcție de rata de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19. Grecia este la 2,9 la mia de locuitori, extrem de aproape de nivelul critic de 3 la mie, care o va duce în scenariul roșu.
Ce se întâmplă cu românii aflați deja în Grecia și ce e obligatoriu să știi dacă urmează să mergi acolo
Înainte de Pandemie, aproape 1,5 milioane de români călătoreau anual în Grecia, cea mai importantă destinație de vară pentru turiștii de la noi. Anul acesta sunt așteptați în jur de 1 milion de oameni. Deja pe plajele din Grecia se află sute de mii de români. Ce se va întâmpla cu ei, dacă țara intră în scenariul roșu?
În primul rând trebuie să știe că cei vaccinați pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la a doua doză nu vor trebui să suporte nicio măsură în plus, la întoarcerea în România.
În al doilea rând, este important de știut că pentru copiii între 3 și 16 ani există alternativă la carantină, la intrarea în țară. Ei trebuie să aibă un test PCR negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte de revenirea în România.
Discuții despre această postare