O fată de 14 ani din Grecia, fiica unui preot, a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i-a fost montat un inel gastric. Două zile mai târziu, copila s-a stins. Adolescenta ar fi fost umilită de colegii de şcoală din cauza greutăţii şi voia să slăbească.
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Jurnaliştii de la protothema.gr scriu că decizia privind montarea inelului gastric ar fi fost luată de familie în urma bullying-ului la care ar fi fost supusă copila la şcoală, din cauza kilogramelor în plus.
Fata a fost operată la o clinică privată din Salonic și, la două zile de la intervenție, copila a murit.
Aștepta cu nerăbdare să se opereze, ca să poată pierde în greutate și pentru ca ceilalți copii de la școală să înceteze să-și mai bată joc de ea”, a declarat tatăl adolescentei, potrivit ethnos.gr.
Acum, tatăl adolescentei, preotul Vissarion Kantounis, spune că fiica lui a avut dureri insuportabile după operație și îi acuză pe medici de malpraxis.
„Trebuie subliniată eroarea medicală, nu bullying-ul. Copilul meu a trebuit să slăbească, deoarece dietele și exercițiile fizice nu au funcționat. Ne-am dus la un profesionist, care este considerat o autoritate în domeniu, și l-am întrebat cum poate slăbi fata mea, iar el a răspuns că există această metodă, cel mai puțin dureroasă, cu recuperare rapidă, așa că am decis să montăm un inel gastric”, a explicat părintele Vissarion Kantounis pentru protothema.gr.
Tatăl fetei îl acuză pe medicul chirurg că nu l-a informat despre riscuri montării inelului gastric
Preotul susţine că fata lui a murit din cauza unei erori medicale şi îl acuză pe doctorul care a efectuat operaţia că nu l-a informat despre riscurile care pot să apară după acest gen de intervenţie.
„Copilul meu a plecat în cer din cauza unei erori medicale. Dacă medicul ne-ar fi spus că această operație implică aceste riscuri, nu am fi făcut-o copilului nostru. Doctorul nu ne-a spus nimic, de ce? Nu am avut informații complete despre procedură și recuperarea post-chirurgicală și, bineînțeles, nu am știut niciodată că ar putea să apară complicații”, a continuat Kantounis.
Potrivit preotului, medicul a plasat inelul gastric incorect, lucru care i-a provocat fiicei lui dureri chinuitoare, fără a primi niciun medicament. „Operația a avut loc marți, miercuri am părăsit centrul medical, vineri am dus-o de grabă la spital, pentru că ne-am dat seama că are tahicardie. S-a topit în interior, lichidul gastric umpluse abdomenul, a ars totul. Nu am nicio problemă cu administrația și spitalul, problema mea este medicul, care nu trebuie să mai opereze”, a mai spus Vissarion Kantounis, care este decis să-l dea pe medic în judecată.
Astăzi, adolescenta de 14 ani a fost condusă pe ultimul drum.
Discuții despre această postare