Autorităţile din Creta au pus la dispoziţia turiştilor testaţi pozitiv cu COVID-19 trei unităţi de cazare, una în Chania şi două în Heraklion, a declarat, joi, Emmanuel Volikakis, şeful Departamentului de Turism, regiunea Chania, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, toţi turiştii sunt testaţi pentru Covid la sosirea pe aeroport în ultimele zile. „Este vorba despre 10 zile de când turismul a început încet, încet. Majoritatea oamenilor cred că probabil lucrurile se vor îmbunătăţi. Nu ştiu, vom vedea. Următoarele 20 de zile sunt necesare să vedem cum merge, deoarece în aceste zile au fost 2-3 probleme, dar noi suntem gata – spitalele noastre, toată lumea – să le oferim ajutorul în caz de probleme. Mai ales că am căpătat experienţă acum, deoarece mai mult de 3-4 luni am cooperat şi am încercat tot ce am putut mai bine ca hotelurile noastre, spitalele şi toată lumea să fie gata să ajute oamenii care vin aici, în Chania”, a adăugat Volikakis.
Şeful Departamentului de Turism din regiunea Chania a dat asigurări că spitalul din zonă este pregătit, întrucât „au avut timp să se organizeze şi să fie mai puternici şi mai pregătiţi decât înainte pentru cazurile de Covid”.
Emmanuel Volikakis subliniază că trei hoteluri sunt pregătite pentru carantinarea persoanelor testate pozitiv cu noul coronavirus, unul în Chania şi două în Heraklion. „De asemenea, avem hoteluri Covid – unul în Chania şi două în Heraklion, unde pot fi cazaţi turiştii care sunt pozitivi la test. Deci, eu zic că suntem pregătiţi. Cu siguranţă, dacă vom avea nevoie de mai multe locuri, vom adăuga şi altele”, a subliniat oficialul elen.
Ce capacitate au cele trei hoteluri
În ceea ce priveşte capacitatea hotelurilor Covid, cel din Chania are 25 de locuri, iar cele două din Heraklion aproape 50 fiecare.
Ca număr de zboruri, pe aeroportul Souda Chania în ultima săptămână s-au înregistrat 22 de zboruri care au adus turişti în Creta.
„Acum mergem foarte încet şi nu pot să vă spun exact câte zboruri. Orarele se modifică, dar sperăm la Germania, România şi la toate locurile ca să înceapă uşor-uşor. Cred că sunt 22 acum, în această săptămână”, a menţionat Volikakis.
Ce trebuie să știe turiștii care merg în Grecia
Testarea pasagerilor are loc după coborârea din avion şi după controlul paşapoartelor, înainte aceştia să îşi ia bagajele. Testarea durează 40-50 de minute, iar primirea rezultatelor se face în 24 de ore.
Teoretic, turistul testat trebuie să stea izolat până la primirea rezultatului, mai ales că la scurt timp după efectuarea testului acesta primeşte următorul mesaj: „Welcome to Greece. Because of Covid-19 random testing may apply upon your arrival and you may need to self-quarantine for 1 day. Stay safe, enjoy Greece”
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, joi, că, potrivit datelor comunicate de către autorităţile locale elene Consulatului General al României la Salonic, un cetăţean român aflat în insula Thassos şi un altul aflat în Paralia Katerini au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.
Sursa: libertatea.ro
Discuții despre această postare