Foto: Liviu Adăscăliţei // Mediafax
Ministrul Justiţiei îl propune ca şef al DIICOT pe procurorul Daniel Constantin Horodniceanu, şeful DIICOT Iaşi. Propunerea a fost trimisă la CSM, iar dacă primeşte avizul, numirea efectivă va fi făcută de preşedintele Klaus Iohannis. Numirea vine în urma unui concurs organizat de Ministerul Justiţiei, în care s-au înscris 6 procurori, printre care şi actuala şefă adjunctă a DIICOT, Giorgiana Hossu.
Propunerea ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, pentru funcţia de procuror şef al DIICOT, este Daniel Constantin Horodniceanu, şeful DIICOT Iaşi. Funcţia de conducere a DIICOT este vacantă, după destituirea Alinei Bica, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu şi urmărită penal într-un alt dosar privind restituiri ilegale făcute pe vremea când ea activa în comisia de despăgubiri de la ANRP.
Horodniceanu este procuror de 16 ani şi de 6 ani se află în funcţii de conducere. El conduce DIICOT Iaşi din 2012, mai deţinând această funcţie şi în perioada 2006-2009. Horodniceanu este formator la Institutul Naţional al Magistraturii în probleme de etică şi deontologie profesională a magistratului, formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare, precum şi în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane, conform Ministerului Justiţiei.
„În cadrul dialogului cu ministrul justiţiei, domnul procuror Daniel Constantin Horodniceanu a identificat şi prezentat obiective şi măsuri clare şi pragmatice privind eficientizarea activităţii structurii, dovedind abilităţi de organizare, comunicare, spirit de echipă şi viziune strategică asupra direcţiilor de dezvoltare a DIICOT”, conform unui comunicat al Ministerului Justiţiei.
În cursa pentru conducerea DIICOT au rămas, înainte de selecţia finală, Giorgiana Hosu, procurorul şef adjunct al DIICOT, care asigură conducerea interimară a instituţiei, Nicolae Lupulescu, procuror militar şef adjunct secţie în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din Direcţia Naţională Anticorupţie, Adrian Glugă, procuror şef al DIICOT Craiova, Ioana-Bogdana Albani, procuror şef în cadrul Serviciului de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice, de la Structura centrală a DIICOT, Cătălin-Laurenţiu Borcoman, şeful DIICOT Braşov şi Daniel-Constantin Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT Iaşi.
Numirea şefului DIICOT se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime mai mare de 10 ani. Mandatul său poate fi reînnoit o singură dată şi are durata de 3 ani.
sursa: gandul.info
Discuții despre această postare