Ordonanță militară: se recomandă să nu se circule ziua și se interzice deplasarea noaptea. Se închid magazinele, cu excepția celor alimentare și farmaciilor
Ordonanța militară dată astăzi prevede că se închid toate magazinele cu excepția celor care vând produse alimentare și farmaciilor, iar circulația va fi limitată, ca recomandare ziua și ca interdicție noaptea, cu excepția deplasărilor profesionale, medicale sau de îngrijire a oamenilor aflați în îngrijirea persoanelor respective.
Se recomandă să nu se deplaseze persoanele între 06.00 – 22.00
În schimb, pe parcursul nopții, recomandările devin obligații. În sensul în care este restricționată circulația, cu excepția motivelor profesionale și de sănătate, ajutorul urgent al altor persoane, plimbarea animalelor de companie sau sportul individual, nu de echipă, în apropierea locuinței.
Ca să iasă din casă noaptea, între orele 22 și 6, cetățenii au nevoie de o declarație pe proprie răspundere pentru care dintre punctele de mai sus se deplasează. Această declarație sau legitimația de serviciu pot fi cerute de către forțele de ordine care vor supraveghea respectarea ordonanței.
Este interzisă trecerea cetățenilor străini pe la frontiera de stat, cu excepția celor care tranzitează teritoriul României. Mai este permisă trecerea celor care sunt membri de familie cu cetățenii români sau ai cetățenilor altor state membre UE, cu rezidență în România, celor care au viză, permis de lungă ședere, este personal diplimatic sau consular.
Persoanele izolate la domiciliu care părăsesc casa fără acordul autorităților, sunt carantinate din nou pe o perioadă de 14 zile.
Autoritățile locale trebuie să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să le asigure sprijin. Evidența acestora trebuie actualizată constant și raportată săptămânal.
Slujbele religioase pot fi ținute în biserici de către preoți, însă fără public, și pot fi transmise online și în presă. Ordonanța mai prevede că pot fi organizate botezuri, cununii și înmormântări, la care pot participa maximum opt persoane. Credincioșii pot, de asemea, să fie împărtășiți acasă.
Ordonanța militară:
Principalele declarații ale ministrului de Interne:
- Nu avem încă răspândire comunitară.
- Am emis mai multe ordine: ordinul privind operaționalizarea Poliției Române, ordonanță privind modificarea Codului Penal.
- Tot ceea ce decidem prin ordine sau ordonanțe militare are scopul de a limita riscul la care se expune populația
Anunţul ministrului de Interne vine la o zi după ce Libertatea a prezentat Documentul propus prin care se vor limita deplasările: ai voie să pleci din casă doar la muncă, la cumpărături ori la consult medical.
România a înregistrat 59 de cazuri noi de coronavirus, iar numărul total al celor infectaţi a ajuns la 367.
Declarație de presă susținută de ministrul afacerilor interne #PNLDiasporaGrecia
Δημοσιεύτηκε από PNL Diaspora – Grecia στις Σάββατο, 21 Μαρτίου 2020
Sursa: realitatea.ro
Discuții despre această postare