Adjunctul ministrului grec de Finanțe, Dimitris Mardas, spune că Germania datorează Greciei 278,8 miliarde de euro cu titlul de despăgubiri pentru cel de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit calculelor Biroului General de Contabilitate, care a colectat material de arhivă examinat de experți, aproximativ 10 miliarde din această sumă corespund împrumuturilor forțate luate de naziști, a arătat Mardas, potrivit ekathimerini.com.
Restul reprezintă compensații individuale și pentru infrastructură, a mai spus oficialul, care a făcut aceste declarații în timpul unei sesiuni a comisiei parlamentare alcătuite pentru a investiga problema despăgubirilor de război.
Guvernul Greciei, condus de Alex Tsipras, solicită compensații financiare pentru ocupația Axei, când zeci de mii de oameni au fost uciși sau au murit de foame, dar și replata unui împrumut forțat acordat de Atena în 1942.
Oficialii Germaniei nici nu vor să audă de pretențiile financiare are elenilor. „Din partea guvernului german, problema despăgubirilor de război este închisă din punct de vedere politic și legal”, spunea Merkel la 23 martie, cu prilejul vizitei premierului Tsipras la Berlin.
Vicecancelarul Germaniei, socialistul Sigmar Gabriel, a răspuns recent că este exclus ca Germania să plătească bani ceruți de guvernul Tsipras, deoarece chestiunea a fost încheiată printr-un tratat semnat în urmă cu 25 de ani.
„Probabilitatea este zero”, a spus vicecancelarul.
SURSA: dcnews
Discuții despre această postare