Treizeci de persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, în urma atacului cu vehicul care a vizat luni participanţii unui carnaval organizat în Germania, anunţă autorităţile, citate de publicaţia Bild.
Potrivit Poliţiei, 30 de persoane au fost rănite, iar şapte sunt în stare gravă, una prezentând risc vital.
Autorităţile au exclus ipoteza unui atac cu caracter terorist şi încearcă să afle circumstanţele incidentului.
Potrivit unor surse din cadrul comisiei de anchetă, suspectul este un cetăţean german în vârstă de 29 de ani care era în stare de ebrietate.
Individul a intrat cu un autoturism în persoane care participau la carnavalul organizat în orăşelul Volkmarsen. Ancheta este coordonată de Procuratura din Frankfurt, potrivit Mediafax.
Discuții despre această postare