A fost declarată epidemie de gripă în România. Până acum s-au înregistrat peste 7.000 de cazuri de gripă, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor.
18 decese au fost înregistrate în acest sezon, opt dintre aceste survenind numai în ultima săptămână. Anul trecut a fost declarată epidemia după ce şi-au pierdut viaţa 48 de români. În ultima săptămână au fost raportate 7.022 de gripă la nivelul întregii ţări, un număr aproape dublu faţă de cele raportate în săptămâna precedentă (3.645) şi faţă de cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent (3.455 cazuri).
Ultimele două persoane care au decedat din cauza gripei sunt un copil de un an şi şase luni din judeţul Neamţ şi o femeie de 49 de ani din judeţul Mureş. În ambele cazuri, s-a confirmat infectarea cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.
„Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a raportat astăzi Ministerului Sănătăţii că, în ultima săptămână de supraveghere şi monitorizare, s-a înregistrat o creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecţii respiratorii acute faţă de nivelul aşteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă. În aceste condiţii, specialiştii epidemiologi au constatat o evoluţie epidemică a gripei”, arată Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.
Trendul crescător al îmbolnăvirilor se va păstra
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat joi pentru Agerpres că trendul crescător al îmbolnăvirilor de gripă se va păstra şi în săptămânile viitoare şi a susţinut că acest lucru nu este unul neaşteptat, având în vedere acoperirea vaccinală scăzută.
„Acum observăm că este o creştere de la săptămână la săptămână atât a numărului de cazuri de viroze respiratorii, cât şi a numărului de cazuri de gripă care sunt confirmate din punct de vedere clinic. Acest trend sigur se va păstra săptămânile următoare. Vom vedea cât timp. Depinde şi de evoluţia vremii. Ceea ce trebuie să înţelegem este o evoluţie care nu este neaşteptată, având în vedere acoperirea vaccinală destul de redusă care se înregistrează în ţara noastră – doar 23-24% la persoanele cu vârsta peste 65 de ani, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o acoperire vaccinală de 75% a acestei categorii, care este luată ca şi indicator”, a explicat Alexandru Rafila.
Recomandări pentru populaţie
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripa. De asemenea, se recomandă evitarea automedicaţiei şi consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare, precum şi izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenţie şi se recomandă, în continuare, vaccinarea antigripală.
Recomandări pentru spitale
În această perioadă, este recomandată limitarea accesului vizitatorilor in spitale, în special în secţiile cu risc. De asemenea, trebuie realizat triajul epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar si auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistati cu simptomatologie respiratorie, purtarea echipamentului de protectie adecvat (masti, manusi, halate) de către vizitatori şi personalul medical, purtarea maştii de către pacienţi în UPU, pe traseul de la UPU la salon si când paraseste salonul de izolare/grupare. Ministerul Sănătăţii solicită unităţilor sanitare care internează cazuri de infecţii respiratorii acute refacerea urgentă a stocurilor de antivirale, refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protectie şi utilizarea corespunzatoare a acestuia, refacerea urgentă a stocurilor de sapun lichid, prosoape de hartie, antiseptice si dezinfectante, pentru o igiena riguroasa a mainilor si a suprafetelor, respectarea protocoalelor de management al cazului de gripa, inclusiv severa, al contactilor si al focarelor, precum şi instituirea terapiei antivirale imediat dupa internare tuturor pacienţilor care prezinta tablou clinic compatibil cu gripa, fara a astepta rezultatul de laborator.
Ce spune OMS despre gripa sezonieră
Declararea epidemiei nu duce automat la închiderea şcolilor. Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că peste 90% din decesele asociate gripei se întâlnesc ân grupele cu risc crescut si în randul vârstnicilor. La adulti, riscul de deces din cauza gripei si a complicatiilor acesteia creşte începând cu vârsta de 50 de ani.
Câte şcoli sunt închise
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent, 9.637 de elevi, a anunţat, joi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care a precizat că această cifră nu reprezintă numărul copiilor bolnavi. Sunt vizate unităţi şcolare din 12 judeţe şi Bucureşti:
- judeţul Alba – cinci unităţi de învăţământ închise integral şi două parţial;
- judeţul Argeş – trei unităţi de învăţământ închise parţial;
- Bucureşti – două unităţi de învăţământ închise integral şi 65 parţial;
- judeţul Constanţa – două unităţi de învăţământ închise parţial;
- judeţul Cluj – şapte unităţi de învăţământ închise parţial;
- judeţul Giurgiu – două unităţi de învăţământ închise integral;
- judeţul Iaşi – o unitate de învăţământ închisă integral şi trei parţial;
- judeţul Ilfov – două unităţi de învăţământ închise integral şi trei parţial;
- judeţul Olt – o unitate de învăţământ închisă parţial;
- judeţul Sălaj – o unitate de învăţământ închisă parţial;
- judeţul Sibiu – două unităţi de învăţământ închise parţial;
- judeţul Suceava – două unităţi de învăţământ închise integral şi cinci parţial;
- judeţul Teleorman – o unitate de învăţământ închisă parţial.
Cum te fereşti de gripă. Sfaturile specialiştilor, recomandate public de Ministerul Sănătăţii:
Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuala indicaţie de spitalizare;
- Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
- Respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului);
- Igiena adecvata a mâinilor, in vederea reducerii răspândirii virusului;
- Evitarea aglomeraţiilor şi limitarea organizării de evenimente;
- Triaj epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;
- Limitarea accesului vizitatorilor în spitale, in special în secţiile cu risc
- Purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical.
Sursa: m.adevarul.ro
Discuții despre această postare