Windows 10 este cu siguranţă cel mai tentant sistem de operare Microsoft după mulţi ani de aşteptare. Urmând experimentului eşuat numit Windows 8, compania americană a depus eforturi considerabile pentru a face din Windows 10 un sistem de operare uşor de îndrăgit pentru utilizatorii veniţi de la Windows 7 şi cu suficientă inovaţie pentru a justifica pe deplin nevoia de upgrade.
Încercând să dea noului OS cât mai multe şanse de reuşită, Microsoft a renunţat la viziunea touch-first, potrivit căreia viitorul aparţine exclusiv tabletelor şi portabilelor cu ecrane touch. În această nouă lume imaginată de mai marii companiei, tastatura şi mouse-ul urmau să devină accesorii demodate, utilizatorii având să folosească aplicaţii Metro cu interfaţă optimizată pentru interacţiune touch. Ignorând complet aşteptările milioanelor de utilizatori încă posesori de PC-uri cu tastatură şi mouse, Microsoft a decis să renunţe la emblematicul Start Menu, înlocuindu-l cu un Start Screen ce ocup întregul ecran, ascunzând interfaţa Desktop tradiţională. Cum era de aşteptat, utilizatorii bulversaţi de schimbările făcute într-un mod total neinspirat au respins cu îndârjire viitorul impus de Windows 8, precum şi dispozitivele lansate pentru a-l promova. Confruntaţi cu statistici dezarmante ce anunţau un eşec de proporţii, oficialii Microsoft au rămas însă ferm pe poziţii, lansând o actualizare Windows 8.1 care deşi pornea direct în modul desktop, avea puţine lucruri în plus care motiveze utilizatorii de PC-uri tradiţionale.
Punct şi de la capăt…
Deşi păstrează multe asemănări cu predecesorul, Windows 10 este în fapt un hibrid de Windows 7 adaptat cu un nou design şi alt mod de organizare. Adaptabil în funcţie de tipul dispozitivului pe care rulează, Windows 10 păstrează interfaţa pe bază de tiles-uri introdusă de Windows 8, însă o arată numai acolo unde îi este locul – pe ecranul tabletelor. În modul desktop, ne alegem cu un Start Menu prietenos şi funcţional, oferind atât listă de programe cât şi suport pentru live tiles-uri, folosite pentru accesarea aplicaţiilor preferate.
Perfecţionat cu sprijinul unei comunităţi formate din peste 5 milioane de utilizatori înrolaţi în programul de testare Windows Insider, Windows 10 vine cu motive convingătoare în justificarea upgrade-ului de la Windows 8.1 şi chiar Windows 7:
1. Este gratuit
Urmând eşecului înregistrat cu Windows 8, Microsoft are nevoie ca Windows 10 să ajungă rapid la cât mai mulţi utilizatori, iar pentru asta oficialii companiei sunt dispuşi la compromisuri, oferind Windows 10 ca upgrade gratuit pentru toţi utilizatorii Windows 8.x şi Windows 7 dispuşi să îl instaleze. Între timp, piraţii care nu întrunesc condiţiile promoţiei ce se desfăşoară timp de un an după momentul lansării au parte de un tratament blând din partea companiei, putând instala şi testa Windows 10 fără furnizarea unei chei de produs.
2. Interfaţă desktop familiară
Venind de la Windows 7, perioada de acomodare cu Windows 10 va fi scurtă şi cu puţine motive de frustrare: Start Menu este la locul lui, desktop-ul este mereu vizibil iar interfaţa duală care a dat atâtea bătăi de cap utilizatorilor de Windows 8 a fost abandonată. Încă de actualitate, aplicaţiile cu interfaţă Modern UI rulează acum în ferestre separate, simplu de gestionat pe desktop-ul Windows.
3. Start Menu îmbunătăţit
Windows 10 vine cu Start Menu complet funcţional. Mai mult decât o copie a celui in Windows 7, noul Start Menu include listă cu aplicaţii recente, scurtături pentru funcţii şi directoare des accesate, respectiv listă All apps în care putem găsi aplicaţiile instalate. Live tiles-urile sunt în continuare prezente, însă acestea folosesc mult mai eficient spaţiul disponibil.
Noul Start Menu este complet personalizabil, utilizatorii putând repoziţiona şi elimina după bunul plac selecţii din liste, respectiv ajusta dimensiunea acestuia trăgând de margini cu ajutorul cursorului. Dacă dorim, putem merge până la a elimina toate live tiles-urile din Start Menu, rămânând doar cu lista de aplicaţii.
4. Suport pentru desktop-uri virtuale
Începând cu Windows 10 nu mai este nevoie să ne descurcăm cu un singur desktop pe care sunt îngrămădite toate aplicaţiile. Acum putem avea mai multe ecrane virtuale între care comutăm după cum avem nevoie.
5. Live Tiles
Mai mult decât simple scurtături pentru aplicaţii, Live Tiles-urile pot afişa informaţii actualizate în Start Menu, cum ar fi notificări şi poze adăugate în reţeaua de socializare, starea vremii sau alte informaţii relevante pentru aplicaţia respectivă.
6. Microsoft Edge
Gata cu Internet Explorer. Disponibil exclusiv pentru Windows 10, Microsoft Edge este un web browser cu adevărat modern. Cu interfaţă minimalistă şi având în spate un motor de randare complet refăcut, Microsoft Edge pune siguranţa şi viteza la navigare pe primul loc.
7. Sincronizare Cloud
Beneficiind de integrare cu serviciul OneDrive, Windows 10 oferă sincronizarea automată a setărilor pentru aplicaţii şi opţiuni de personalizare, astfel că la o eventuală reinstalare Windows, desktop-ul poate fi readus imediat la starea iniţială. Mai mult decât atât, datele sincronizate prin OneDrive nu vor mai fi pierdute în cazul unei defecţiuni hardware şi vor fi accesibile de pe orice dispozitiv conectat la în contul OneDrive.
8. DirectX 12
Upgrade-ul la Windows 10 îţi va permite să savurezi pe deplin următoarea generaţie de jocuri PC, compatibile cu noul API DirectX 12.
9. Actualizări automate
Sub Windows 10, patch-urile de securitate şi alte actualizări importante sunt descărcate şi instalate automat de îndată ce sunt publicate de Microsoft. Astfel, utilizatorii au siguranţa că Windows 10 este mai puţin vulnerabil în faţa ameninţărilor cu Malware şi alte riscuri de securitate venite din internet.
10. Cortana
Cortana, noul asistent personal digital care te ajută să găsiţi rapid informaţiile de care ai nevoie.
În plus, Windows 10 nu mai include componenta Windows Media Center, suport pentru gadget-uri pe desktop, Windows Live Essentials, funcţia de redare DVD şi unele jocuri din Windows 7. În schimb, un joc foarte apreciat la birou este disponibil în Windows 10.
Discuții despre această postare